Ideea centrală: nu e încă o ruptură oficială între Liberty Media și constructori și piloți, dar e cel mai serios conflict public de când noua entitate comercială a MotoGP a început să conducă campionatul.
Povestea MP al Qatarului adună trei aspecte care, de principiu, pot fi discutate separat: războiul din zonă, contractele comerciale și vocea piloților.
De unde a pornit totul
GP-ul Qatarului a fost programat inițial în aprilie, dar a fost mutat ulterior pe 6-8 noiembrie din cauza situației geopolitice din Orientul Mijlociu. Atunci, MotoGP, FIM și autoritățile qatareze au prezentat amânarea ca pe o măsură luată tocmai pentru siguranța tuturor.
Problema este însă că războiul nu s-a încheiat. Situația s-a mai calmat față de începutul anului, dar a rămas imprevizibilă. În plus, mai multe ambasade, inclusiv cea a Spaniei, au recomandat evitarea călătoriilor neesențiale în Qatar.
Ce au cerut piloții, concret
Unii piloți au spus public că nu vor să meargă în Qatar, iar alții au cerut garanții scrise privind evacuarea, acoperirea costurilor dacă spațiul aerian al Qatarului s-ar închide, dar și o lămurire a răspunderii: cine își asumă efectiv consecințele dacă situația se agravează cât timp paddockul este la Doha.
Qatarul a oferit garanții și a suplimentat fondul de asigurare al campionatului, potrivit relatărilor din paddock, dar punctul sensibil a fost altul: piloții voiau ca MotoGP Sports Entertainment Group să semneze și să fie garantul direct. Promotorul comercial al campionatului a refuzat însă, transmitând că această responsabilitate aparține statului gazdă.
Și-atunci, dacă spui că e sigur, de ce nu îți pui și numele pe document, a fost întrebarea publică adresată de piloți prin vocea lui Jack Miller.
Cât de uniți au fost piloții
În Australia, presa de specialitate vorbea despre trei sferturi din grilă care susțineau cererea de garanții. La Sepang a apărut informația că 19 din cei 22 de piloți semnaseră o scrisoare împotriva deplasării în Qatar. Alte relatări spun că, pe măsură ce presiunea a crescut, nucleul celor dispuși să refuze efectiv cursa s-a micșorat.
Până la urmă e ceva de înțeles. Mulți pot considera că etapa nu ar trebui să se țină, dar, în același timp, să nu își permită să își lase echipa expusă unei amenzi sau unei sancțiuni. Alex Márquez vorbea despre aproximativ 70% din paddock care ar prefera să nu meargă, nu despre 70% gata să boicoteze. E o diferență de nuanță…
Ce s-a întâmplat la Sepang
A fost un weekend de întâlniri, scrisori și telefoane, nu doar de curse.
Piloții și managerii echipelor s-au întâlnit în mai multe rânduri cu Carmelo Ezpeleta și conducerea MotoGP. Vineri, potrivit Autosport, piloții au ajuns să se întâlnească în biroul de comunicare Yamaha, după ce o cerere pentru o sală de ședințe fusese respinsă de organizator. E doar un amănunt de culise, nu neapărat esențial, dar care arată cât de proaste erau relațiile în acel moment.
Piloții au pus un termen-limită: duminică, la ora 16:00, MotoGP să își asume oficial răspunderea pentru eventuale probleme. Dar răspunsul primit a fost legat de obligațiile contractuale.
Yamaha a devenit un ”caz”
Yamaha a retras atât echipa de uzină cât și pe cea de client invocând politica globală a companiei privind deplasările în zone cu risc. Decizia a venit de la nivel corporativ, nu ca reacție izolată a lui Quartararo, Rins sau Miller.
Constructorul din Hamamatsu a anunțat că revine la Portimão și a transmis că pentru acest weekend, propriile reguli de siguranță bat contractul sportiv, ceea ce face ca gestul să fie mai greu de tratat ca un simplu boicot.
În paddock, decizia a fost primită cu multă simpatie de celelalte echipe. Dar simpatia nu e tot una cu solidaritatea, și nu înseamnă că ceilalți constructori își permit să le urmeze exemplul.
Ducati și Aprilia au confirmat participarea, iar Honda și alte echipe au încercat să reducă numărul de oameni trimiși sau să reorganizeze deplasările.
De ce ceilalți au mers totuși
MotoGP are un argument real: nu poate anula o etapă pe baza unei temeri generale, dacă autoritățile locale, circuitul, ambasadele și experții consultați spun că nu există un motiv nou pentru oprirea evenimentului. Asta este poziția oficială.
Și mai sunt și contractele. Echipele, nu piloții, sunt cele legate contractual de campionat. Dar un pilot care lipsește poate crea probleme propriei echipe, iar aceasta poate ajunge să suporte consecințele financiare, aspect ce pare să fi slăbit mult din poziția piloților: nimeni nu vrea să protesteze în nume personal dacă factura ajunge la oamenii cu care lucrează zilnic.
Amenințarea cu sancțiuni
În comunicate, MotoGP vorbește despre „implicații contractuale și sportive”, iar FIM ar urma să decidă eventualele sancțiuni sportive. Deocamdată nu există o pedeapsă anunțată pentru Yamaha și nici o decizie a FIM.
Presa de paddock a scris însă că pilotul care va lipsi fără o justificare medicală sau juridică foarte clară ar putea risca de la amendă și puncte pierdute până la suspendarea pentru ultimele două curse, Portimão și Valencia.
Doar că mai apare un element ciudat. FIM a avut o prezență aproape inexistentă în spațiul public pe parcursul acestui conflict, ceea ce ar face ca o eventuală sancțiune să pară lipsită de legitimitate. Federația intervine abia în momentul în care trebuie aplicate penalizări, fără să fi avut o poziție suficient de vizibilă atunci când discuția a vizat siguranța și protecția piloților.
Cum arată Qatarul, la această oră
Yamaha lipsește cu Quartararo, Rins, Miller și Augusto Fernández. Alex Márquez nu concurează după operația la umăr, iar Joan Mir este absent din cauza problemelor de vedere și oboselii. Jorge Martín, Raúl Fernández și Fermín Aldeguer au ajuns cu probleme medicale și trebuie evaluați înainte de a primi acceptul de a concura. Grila ar putea avea cel mult 18 motociclete, dar nici acest număr nu era sigur miercuri.
Mai mulți piloți au ales să ajungă la Doha cât mai târziu. Marc Márquez a spus că va ajunge abia în seara asta, să fie cât mai aproape de începutul antrenamentelor.
Organizatorii au amânate conferința de presă de joi cu patru ore, tocmai din cauza acestor sosiri întârziate. Honda și-a schimbat inclusiv traseul unor ingineri japonezi, care nu mai merg direct din Malaysia spre Qatar.
Și televiziunile sunt parte din poveste: unele posturi care au drepturi de difuzare au ales să nu își trimită oamenii la Losail. O eventuală încununare a lui Marc Márquez drept campion mondial ar putea avea loc într-un paddock redus, cu mai puțină presă decât la o etapă obișnuită.
Ce legătură are calendarul de 22 de etape
Aici intră observația lui Paolo Scalera de la GPone. Qatarul nu a fost provocat de calendar. E un conflict de securitate și răspundere. Dar episodul a scos la vedere o nemulțumire care exista deja: 22 de weekenduri, 22 de sprinturi, teste, călătorii și obligații comerciale.
Într-un sezon marcat de accidentări, care au făcut ca grila să fie rareori completă, nemulțumirea piloților este tot mai evidentă. Li se cer tot mai multe, însă posibilitatea lor de a influența deciziile rămâne limitată.
Astfel, pentru piloți, miza din Qatar depășește cu mult desfășurarea unui Mare Premiu. Este și despre sentimentul că, atunci când apar situații delicate, opiniile lor sunt luate în calcul ultimele, în timp ce li se cere să fie primii care își asume riscurile.











Be First to Comment